Lifestyle Masaj Sănătate

Terapia Bars: cand relaxarea si inovatia se intalnesc

7 octombrie 2016

Ai văzut vreodată o persoană care are cu adevărat poftă de viață? Poate fi o persoană care, cu toate că a avut ghinion toată ziua, își menține zâmbetul pe buze. Poate fi o persoană care, deși a muncit o zi întreagă, seara are încă energie să facă curățenie acasă și apoi să iasă în oraș să se distreze cu prietenii.

Nu se întâmplă des să vezi astfel de persoane în vremurile în care trăim. Poate că aceste persoane au un secret pe care îl țin ascuns, care le face să-și mențină optimismul și energia atât de mult timp. Ei bine, noi nu știm să îți spunem secretul lor, însă îți vom spune alt secret care te poate ajuta și pe tine să îți recapeți optimismul și pofta de viață.

Este vorba despre… terapia Bars. Dacă nu ai mai auzit de această metodă terapeutică și nu ai mai încercat-o până acum, atunci sperăm că ți-am captat atenția, pentru că aici se poate ascunde doza ta încă neexplorată de energie.

Ce înseamnă terapia Bars?

În engleză „bars” înseamnă „bare”. Terapia Bars a căpătat acest nume deoarece ea se bazează pe faptul că există 32 de bare de energie care trec în și prin jurul capului. Aici sunt stocate toate gândurile, ideile, atitudinile, deciziile și convingerile pe care le ai. Acestea sunt elementele cele mai importante care îți influențează viața de zi cu zi și emoțiile pentru ceea ce se întâmplă în jurul tău.

Aceste bare de energie, cu cât sunt mai încărcate, cu atât îți limitează capacitatea de a lua deciziile potrivite și a gândi limpede. Multe persoane aleg să se elibereze de această energie negativă pe care au strâns-o de-a lungul anilor prin concedii prelungite, ore în plus de somn, pastile calmante, practicarea unui sport sau schimbarea job-ului.

Noi credem că aceste metode sunt eficiente pe moment, însă poate uneori nu sunt exact ceea ce ai nevoie. De aceea, terapia Bars face fix acest lucru: printr-o serie de ședințe care durează între 60 și 90 de minute, barele tale de energie negativă se golesc și tu vei avea o capacitate mai mare să primești energie pozitivă.

Fiecare dintre noi este un zid de energie și, atunci când am acumulat prea multă, suntem atât de limitați încât ajungem să ne certăm cu cei din jur pentru că nu le mai acceptăm opiniile. Probabil ai văzut persoane în această situație sau poate ai avut și tu astfel de momente. Terapia Bars este eficientă pentru toate aceste cazuri.

În ce constă terapia Bars?

În timpul procedurii, terapeutul acționează asupra celor 32 de puncte principale de energie situate la nivelul meridianelor capului. În general, acționarea fiecărui punct durează 5 minute, însă depinde de starea pacientului. De aceea o ședință durează între 60 și 90 de minute.

Efectele se pot observa încă de la prima ședință, însă una singură nu este suficientă. Este recomandat să se efectueze mai multe ședințe, în funcție de starea pacientului, cu frecvența de 1-2 pe săptămână sau poate chiar 1 pe lună. Recomandările le va putea face terapeutul după prima ședință.

În timpul sesiunii, fiecare persoană trece printr-o serie de stări, de la relaxare totală, la resimțirea unor senzații precum furnicături, somnolență, căldură, spasme sau fiori. Anumite persoane au nevoie și să se exteriorizeze prin plâns sau râs zgomotos, aparent fără niciun motiv.

La finalul unei ședințe, vei simți o pace interioară de nedescris și o senzație de bucurie și energie pozitivă cum probabil de mult nu ai mai simțit.

De ce să încerci terapia Bars?

Sunt atât de multe beneficii încât ne-ar trebui cel puțin 10 pagini să le scriem pe toate. Beneficiile diferă de la persoană la persoană; practic, fiecare obține ce are nevoie în urma unei sesiuni.

Iată care sunt cele mai comune beneficii:

  • Ai anumite persoane pe care nu le suporți sau care ți-au creat disconfort până acum? Ei bine, nu vei mai simți că te deranjează acele persoane. Le vei accepta și vei avea o capacitate mai mare să le ierți pentru ce au făcut.
  • Te simțeai limitat și lipsit de energie ca să mai lupți pentru ceea ce îți dorești? După urmarea unui tratament Bars, vei avea atât de multă energie nouă încât vei începe din nou lupta, de data asta cu gânduri clare să ieși victorios.
  • Vei lua deciziile cu mai multă înțelepciune, fără să te mai grăbești sau să nu cântărești toate plusurile și minusurile.
  • Vei fi mai performant la locul de muncă și vei gândi fiecare problemă mai clar și în ansamblu.
  • Vei avea o capacitate mai mare de a găsi soluții la problemele tale și a celor din jur, chiar în locuri unde până acum nu le vedeai.
  • Vei avea o stare de fericire constantă, parcă apărută din senin; te ajută foarte mult terapia Bars dacă aveai până acum depresii sau dacă sufereai de anxietate.
  • Îți vei recăpăta optimismul pentru tot ceea ce faci și vei asculta cu mai multă răbdare părerile celor din jur.
  • Vei simți că, lucrurile care te făceau fericit odinioară și acum te lasă indiferent, își vor recăpăta magia și vei simți din nou fericire față de ele.
  • Dacă ai avut răni mai vechi sau tulburări psihice anterioare peste care ai trecut dar care încă simțeai că te deranjează, te vei recupera mai rapid și vei avea șanse să treci peste ele definitiv.

Imaginează-ți că acestea sunt doar o parte din beneficii. Așa cum spuneam și mai sus, terapia Bars este pentru toată lumea și poate aduce beneficii oricui, indiferent de problemele și nevoile sale dar și indiferent de vârstă.

Dacă te simți pregătit să încerci și tu terapia Bars, te așteptăm cu drag în salonul nostru, pe str. Berzei nr. 8F. Însă, nu uita să ne anunți înainte să vii, ca să îți facem o rezervare.

You Might Also Like

Fără comentarii

Adaugă un comentariu